Intotdeauna mi-am imaginat cum ar fi sa am un prieten imaginar. Ma rog, ca sa nu discriminez pe nimeni, poate fi o prietena.

Asa as fi avut prietenul perfect, inzestrat cu toate calitatile din lume si ca atare in stare sa-mi inteleaga mie toate defectele. Sa ma suporte cand am crizele in care ego-ul meu urias pare ca explodeaza, sa ma insoteasca la cumparaturi, la film si sa ne plimbam impreuna prin oras, intr-o zi superba de primavara. Da, poate nu am fi ajuns pana acolo, insa sunt sigur ca am fi avut niste laborioase discutii in fiecare seara, legate de intaplarile nenumarate de peste zi. Sau, in dimineata urmatoare, la o cafea, ne-am fi intalnit si am fi povestit cate luna si-n stele.

Dintr-un astfel de vis minunat m-am trezit dimineata, cu soneria telefonului zbarnaind nervos. Si nu, nu era prietenul meu imaginar la telefon. Nu, deloc.

Deja v-am povestit de prietena mea matinala, ce ma trezeste aproape in fiecare zi avand cate un moment de revelatie. De data asta, in loc de salut, o aud spunand: “Sunt o cretina!”. Tonul pe care a spus-o mi-a ridicat semne de intrebare, pentru ca nu e genul de om care sa se desconsidere intr-un asemenea fel, insa a urmat imediat explicatia si demonstratia halucinanta ce a condus-o la o asemenea afirmatie. In istorie era vorba de o factura, un cont gresit si o oglinda, insa nu vreau sa va plictisesc cu toate detaliile. Vreau doar sa va spun ca in acel moment de dimineata mi-am dat seama ce prieteni minunati am,  chiar daca au unele momentele de idiotenie subita. Pentru ca si eu le am, dar ei ma inteleg. Nici ei nu sunt perfecti, dar sunt la fel ca mine si de aceea ii iubesc.

In secunda aceea am uitat complet de prietenul imaginar.

With love,

O.

Outfit: Casual Monday, Ray Ban sunglasses, Lord shoes.

Photography:  Serban Gheorghiu
Hair Style: Robert Both Studio
Pana vineri pe Ovidiu il puteti urmari pe The Stories of O.