Designer Profile: Murmur

Andreea Badala, forta din spatele brandului Murmur, este absolventa de design vestimentar la Universitatea de Arte Bucuresti si tehnologia tiparelor la London College of Fashion. Dupa ce a lucrat in Romania alaturi de designerii Maria Lucia Hohan si Venera Arapu, Andreea a urmat stagii la Richard Nicoll, Tata-Naka, Emilio de la Morena si Alexander McQueen.
Mai exact, Andreea a facut parte si din echipa de backstage a show-ului de la London Fashion Week apartinand brandului Emilio de la Morena si din echipa de backstage a designerului Alexander McQueen, in cadrul Milan Fashion Week.

Andreea Badala si Maria Lucia Hohan
Andreea Badala si Maria Lucia Hohan

“Dupa toate stagiile pe care am avut oportunitatea de a le urma sub indrumarea unor designeri pe care cu totii ii respectam si apreciem, pot spune ca doar ce am reusit sa pun bazele de cunoastere tehnica si creativa, intr-un domeniu despre care poti spune si dupa 20 de ani de cariera «stiu ca nu stiu nimic»”, a declarat Andreea Badala.

Andreea Badala si Corina
Andreea Badala si Corina

In anul 2010, Andreea a revenit in Romania pentru a infiinta brandul Murmur, care ulterior va fi foarte bine primit de presa si cumparatori, inregistrand si primele comenzi de la buyeri internationali.

Murmur isi propune sa raspunda unei intrebari care marcheaza insasi identitatea brandului: de ce numai lenjeria intima ar completa exprimarea erotica, de ce nu si hainele pe care le purtam zi de zi?
Urmand aceasta intrebare ca punct de pornire, Murmur creeaza haine purtabile de zi si de seara, pentru femei care se imbraca pentru a seduce si pentru a fi, in final, dezvelite si descoperite, intr-un gest al abandonului, devotamentului si iubirii. Si pentru ca gestul dezgolirii este un ritual in sine, care poate “imbraca” multe forme, Murmur creeaza posibilitati multiple de deschidere a hainelor, trecand prin ideea de prelungire a momentului – cum este cazul unora dintre piese si ajungand la indepartarea intr-o fractiune de secunda a hainelor – in cazul altora.

Andreea foloseste in colectiile sale imprimeuri geometrice, dantela, jocuri de alb si negru, dar si printuri vii, in nuante de albastru indigo, galben, oranj, verde crud, rosu, realizate ca explozii de culoare.
Murmur produce, de asemenea, si o serie de accesorii, inspirate de sistemele de harnasament si menite pentru a fi purtate peste rochii, completand tinuta. Tot ele pot accesoriza direct pielea expusa a purtatoarei, intr-un joc elegant de boudoir.

Sursa: One Magazine si AloModa

Ineditele creatii ale Andreei Badala, precum si cea mai recenta colectie “The Good Wife” sunt disponibile in Romania pe Molecule F!

Leave a reply

Your email address will not be published. Reguired fields are marked *