Cand inima BATE MAI TARE in Harper's Bazaar | Mirela Bucovicean

Drive, baby, drive!

Cautam mereu raspunsuri rationale la actiuni irationale. Ce caut eu in raliuri auto? Desigur, mi-a placut dintotdeauna sa conduc, se pare ca am demonstrat si ceva abilitati, un mic talent, recunosc, n-am visat ca voi ajunge vreodata sa fiu pilot de raliuri. Intr-o zi, prietenul meu si el pilot, acum dublu campion national, dupa cateva tatonari refuzate categoric, m-a informat sec “vezi ca te-am inscris pentru raliul Sibiului”. Asa am inceput acum trei ani sa merg la raliurile de regularitate, pe un spectaculos Porsche 911 E din 1969. Am castigat din prima – norocul incepatorului – apoi, din ce in ce mai des. Este un sport care tine mult de lifestyle. E asezat, exact, meticulous. In 2017 mi-am luat licenta de pilot pentru raliurile de viteza. Aici, in schimb, vorbim despre cat de mult te tine masina, dar mai ales stomacul. La limita dintre incostienta si tehnica de pilotaj, raliurile de viteza m-au cucerit definitiv. Ma uitam la Formula 1, mergeam ocazional la carting, zambeam de cate ori auzeam un motor turat, dar asta e ceva normal, firesc. Voi nu faceti la fel? In schimb nu m-am deranjat niciodata sa stau pe marginea drumului, cu orelele, in frig, ploaie ori canicula ca sa vad pret de doua secunde un derapaj controlat. Nici pe piloti nu stiam cum ii cheama, ori cum arata. Desigur, in afara de cei de Formula 1. Si totusi, iata-ma aici practicand acest sport, iubindu-l, simtindu-ma recunoscatoare, fiindu-mi dor de masina cand stam despartite prea mult, uitandu-ma cu melancolie la orice cauciuc extra expus ori stand pe varful unei coame la un varf de ac sa-mi aplaud colegii. Este un sport de echipa. Nu numai ca nu-l poti practica fara copilot, dar ma refer la intreaga comunitate pe care am simtit-o ca pe o echipa, o familie mare, cu bune si rele, cu copii teribili, cu altii orgoliosi, cu frustrari si bucurii pana la lacrimi, cu luat in brate, asa, “barbateste” si ras cu gura pana la urechi, dar si cu amaraciune, cu lacrimi retinute, taceri grele, dureroase, brodate de esecuri. Ma intreb uneori daca ma duc mai mult pentru placerea pilotatului, cum declar dintr-un oarecare teribilism sau pentru ca imi place sa fac parte din aceasta comunitate? Probabil ca amandoua.

Daca m-ar intreba cineva cum mi se pare ca sunt pilot de raliuri auto, as raspunde scurt: SEXY. Puterea este sexy, pasiunea este sexy, forta metalului brut, faptul ca fac ceva atat de diferit, adrenalina, combinatia de fame fatale murdara pe maini de ulei de motor (din greseala, desigur) si mirosind toata a benzina, ei da, asta e sexy. Cel putin pentru mine, pentru ca este un sport pe care il practic exclusiv pentru placerea proprie, cu mult egoism.

Imi amintesc ca m-a intrebat cineva cum am descoperit ca sunt pasionata de masini. As zice ca asta e o declaratie presupusa. Imi plac masinile, dar nu ma consider o pasionata. In schimb imi da un puseu de putere, de control sa stiu ca sunt capabila sa fac ceva in afara zonei mele de confort, sa imi demonstrez ca pot sa ma adaptez situatiilor noi, dificile. Cred ca asta imi da cea mai mare satisfactie: trairea unei vieti noi de vineri pana duminica (n.r. cand sunt concursurile auto moto). In sezon, din martie pana in octombrie, participand atat la campionatul de viteza, cat si la cel de regularitate, avem cate doua raliuri pe luna. Anul acesta am inceput cu raliul de la Monte Carlo, un raliu ce combina exactitatea probelor de regularitate cu adrenalina celor de viteza. Prima etapa a constat in condus 27 de ore. Apoi au urmat probe pe zapada, altele pe traseu umed cu gheata ori pe timp de noapte. In 4 zile am schimbat doar 3 seturi de cauciucuri cu profile diferite, de la cuie la sleek-uri, osciland de la temperatura ridicata pana la close to zero in interiorul masinii. Cred ca ce ma atrage la raliuri este rigoarea specifica sportivilor (somn, alimentație controlata, zero alcool), competitia, seriozitatea la care te obliga un sport riscant, dar si bucuria de a mai depasi un prag personal. Cand ne grupam inainte de concurs, in zilele de recunoastere, subiectele de discutie sunt tot despre probe, masini, piese, dar mai ales probe: revedem inregistrari on board, cercetam viraje, schimbam impresii despre cum e drumul. O data inceputa competitia ne mai uitam daca am ajuns toti la finis. Nu se intampla niciodata. Anul trecut am reusit sa terminam 5 din 7 raliuri de viteza. Cand ajungem la finish, urcam pe podium. Pentru prima data in istoria raliurilor istorice in romania, un echipaj feminin pe podium. In restul, am rupt masina, ne-am rastogolit ori am abandonat tehnic. Este un sport care consuma timp, efort fizic si psihic si bani, multi bani. A propos, caut sponsor pentru raliuri.

O intrebare care-mi este des adresata este cum e sa fii femeie intr-un sport dedicat barbatilor. Ce-i drept, in tot campionatul de viteza, din aproximativ 70 de echipaje, adica 140 de oameni, cred ca femei suntem doar vreo 15. Sunt momente cand am impresia ca genul nu exista, nu suntem barbati si femei, ci niste suflete de copii dornice de o noua aventura. Echipamentul nostru este unul greoi. Avem sosete, colanti, helanca, combinezon, cagula si manusi, toate ignifuge, in caz ca luam foc sa fim protejati. Pe toate suntem obligati sa le purtam. Masinile nu au aer conditionat ca sa nu ia din puterea motorului si nici sa ingreuneze. Geamurile sunt din plexi si avem o ferestruica mica-mica, cat un iphone plus, pe care comunicam cu arbitrii sau echipa tehnica. Centurile de siguranta in 5 puncte te stang pana la colaps. In plus, purtam casti grele si hansuri, adica niste hamuri de protectie in caz de impact. In raliurile din timpul verii, afara temperatura urca spre 40 de grade. Este soare si praf. In masina, ventilatia baga caldura de la motor. Ajunge spre 50 de grade. Transpiri. Transpiri mult! Totul se lipeste de tine. Adrenalina te face sa uiti pe moment de orice. Doar transpiratia care iti curge usor de pe frunte in ochi si gura uscata iti spun ca esti la un raliu de macadam. La final de proba te intervieveaza cineva. Cuvintele sunt lasate mult in spate. Te salveaza un zambet tamp care spune tuturor cat esti de fericit ca faci asta. Asta e valabil si pentru barbatii si pentru femei, deci nu sunt diferente. Asta pana te opresti inainte de proba, tragi pe dreapta si conform traditiei, toti se dau jos din masini pentru … usurarea fiintei, iar tu esti cam singura femeie printre barbatii asezati in linie, corespunzator langa santului soselei, spunand glume desantate despre prietenii lor buni. Zic cam, pentru ca in campionatul de viteza masini istorice unde concuram, eu si copiloata mea suntem singurele femei.

Inca din liceu, cu mult autocontrol, am reusit sa nu ma atasez dincolo de logica de ceva. Dar cred ca mi-am gasit nasul in raliurile auto.

M-as rostogoli de nenumarate ori, as risca infinit, as chiuli de la vacante, numai ca sa mai simt o data gustul competitiei. Asta cel putin pana imi voi lua licenta de capitan de barca si poate atunci voi scrie despre alte experiente.